Dan Alexa: Poli–UTA este derby-ul cu cea mai mare încrâncenare
Dan Alexa spune că Poli–UTA este principala rivalitate pentru fanii timișoreni și explică obiectivul promovării în SuperLigă, după startul bun din Liga a II-a.
Dan Alexa consideră că duelul dintre Poli Timișoara și UTA este cea mai importantă rivalitate pentru suporterii formației bănățene. Antrenorul speră să dispute din nou partida în SuperLigă, după promovarea echipei timișorene.
Poli ocupă locul al doilea în Liga a II-a după primele zece etape, poziție care asigură promovarea directă, iar formația este văzută drept una dintre principalele candidate la accederea în SuperLigă. Alexa conduce proiectul susținut de autoritățile județene și spune că obiectivul este dificil, mai ales în condițiile în care echipa încearcă să promoveze doi ani consecutiv, după venirea din Liga a III-a.
Fost jucător al lui Poli, Alexa a evoluat pentru clubul timișorean în sezonul 2001-2022 și apoi timp de cinci sezoane, între 2006 și 2011. A întâlnit UTA în derby-urile disputate în 2006, 2007 și 2008, experiență care i-a oferit perspectiva asupra rivalității dintre cele două formații din vestul țării.
„Pentru noi, Poli – UTA este derby-ul cu cea mai mare încrâncenare. Iar al doilea derby, tot la Timișoara, ar fi Poli – Dinamo. Pentru mine, cea mai frumoasă victorie ar fi cea împotriva FCSB-ului. Pentru fani, însă, UTA este adversara principală, clar”, a declarat Dan Alexa la Gala Excellence Awards 2026.
Obiectivul lui Dan Alexa
Tehnicianul a vorbit și despre presiunea proiectului pe care îl coordonează la Timișoara. El spune că își dorește ca Poli să revină în prima ligă, considerând acest obiectiv drept unul personal, dar și o responsabilitate față de întreaga zonă a Banatului.
„Știu ce se întâmplă în oraș, este gata și stadionul mic și îmi doresc să reușim. Este o responsabilitate foarte mare pentru toți cei implicați acolo. Toată zona Banatului își dorește ca Poli să revină în prima ligă. Este un proiect important. Să dea Dumnezeu să promovăm! Este foarte important pentru mine, este proiectul vieții mele”, a spus Alexa.
Antrenorul a recunoscut că legătura cu orașul și cu echipa îi amplifică presiunea. „Sunt legat și sufletește de acest club, sunt acasă. Este foarte dificil, pentru că sunt acasă, iar ideal ar fi să nu muncești acasă. În cazul unui eșec, tot acolo te întorci și îi dezamăgești pe oameni. Responsabilitatea este mult mai mare. Am venit din Liga a III-a și este greu să promovezi doi ani la rând”, a explicat acesta.
Conflictul cu fanii UTA-ei
Rivalitatea dintre Alexa și suporterii arădeni a avut și un episod tensionat în iulie 2020. În play-off-ul Ligii a II-a, Rapid a învins UTA cu 2-1 pe stadionul „Motorul”, amânând sărbătoarea promovării formației arădene.
La finalul partidei, Alexa, aflat atunci pe banca Rapidului, a făcut gesturi provocatoare către suporterii UTA-ei care urmăreau meciul de pe gardul service-ului auto din apropierea stadionului. Ulterior, mai mulți fani au trecut de forțele de ordine și au ajuns la tehnician înainte ca acesta să urce în autocar.
„Erau destui și nu am avut ce să fac, decât să mă apăr. Doar nu era să stau să iau bătaie. Nu au ajuns la jucători să îi lovească. Eu mă pregăteam să urc în autocar când au venit toți acei suporteri”, povestea Dan Alexa după incident.
De-a lungul timpului, fostul mijlocaș defensiv a admis că și-a dorit să-i provoace pe fanii UTA-ei și atunci când a întâlnit echipa arădeană din postura de antrenor al altor formații. În carieră, Alexa a mai evoluat pentru Rocar, Universitatea Craiova, Dinamo, BJ Guoan, Rapid și Anorthosis.


